Aceasta nu e o campanie

Campania electorală se apropie de final. Crin Antonescu a ieşit dintr-o cursă şi şi-a băgat susţinătorii în alta, sperînd că rezolvă criza politică. Acum au mai rămas scandalagiul Băsescu şi Geoană-omul-de-paie. Din nou, cei care nu fac parte din nucleele dure trebuie să aleagă între cele două rele.

Şi cum proiecte nu am prea auzit (Geoană ce-a mai schiţat cîte ceva, da’ aşa de futuristic că nu-ţi prea vin să le iei de bune), ne rămîne să ne uităm doar la imagini şi să alegem cum ne pricepem fiecare. Vorba tovarăşului Ilici, “fiecare votează cum îl duce capul”. Să nu uităm însă că rîdem numai pînă în 6 decembrie.

1. Pentru că există şi pentru că are valoare, o manea frumoasă n-a stricat niciodată unui candidat la preşedinţie, mai ales cînd ţi-o cîntă Nicolae Guţă – Regele Manelelor (ca în Regele Junglei) şi Roxana – Prinţesa Ardealului (hai, no!). Dacă nu puteţi urmări versurile sau vă lasă nervii pe parcurs, iată cîteva:

Hai, mîndro, să ne-mbrăcăm, să mergem să ştampilăm, să mergem să ştampilăm/ Da ai grijă cu votezi, tu (?), pui ştampila pe Băsescu, pui ştampila pe Băsescu.

Am să beau după votare 44 de pahare, (…) Bărbate după votare o să-ţi fac nişte grătare, şi Băsescu, Doamne-ajută, să ia şi 80 la sută.

2. Din acelaşi ciclu: Băsescu e jucător, da-i aproape de popor. Astea-s mai tari decît interviurile de la EtnoTv din seria Văru’ Săndel faţă-n faţă c-un Băsel. Analiza politică a Alianţei DA e de mare fineţe şi aia cu “au avut gînduri perverse şi grupuri de interese”. LOL.

3. Din lumea celor care-s contra, două bucăţi de atac sub centură la adresa domnului preşedinte. Prima chiar în coaie, da’ să sperăm că trece peste asta.

4. Şi nici hip-hoperii n-au stat degeaba zilele astea. Chestii grele, cu morală, cum numai de după blocurile gri mai iese. Postată în iunie 2009, la jumătate de an de criză… numa’ să nu plîngeţi. “Mai degrabă te sabotez decît să te votez (…) Ca artist n-am nici o şansă ca un electrician închis / Apărat de o Constituţie slabă ca un somalez închis”

5. Din seria “Bă, ce-aş mai pocni-o”, susţinătorii lui Crin Antonescu îl provocă pe Traian cu un video cu o fetiţă care îi spune “La revedere” lui “nenea Băsescu”. Altele de vîrsta ei s-au săturat de politică şi-l aşteaptă pe Ghiţă la portiţă. Să nu ajungă ea o Hillary Clinton cînd o fi mare?!

6. Un video extrem de serios împotriva lui Mircea Geoană, pe care nu-l înţeleg decît cei care ştiu să citească. Dacă închizi ochii şi asculţi numai vocea lui Băsescu şi vezi soluţia ieşirii din criză. Johnny Depp a luat vreo 35 de milioane de dolari numai pentru Piraţii din Caraibe 4. Dacă lua Băsescu rolul, pînă la Piraţii din Caraibe 10 depăşeam PIBul Statelor Unite. Ce frumos sună: “Vom trece cu bine de furtună şi vom acosta nava într-un port liniştit, cu tot echipajul la bord”…

7. Frumos făcut, da’ io nu prind mesaju’. Ceva cu Geoană care n-o să fie mai mult decît un şef la bostănărie, pe versuri e Paraziţii.

8. O altă bîlbă din campania subţire a pesedeului, nu că Băsescu ar fi mai răsărit. Îi şi văd în jurul mesei şi dînd idei de slogan. Ăsta cu “Informat şi nu Emoţional!” e sublim prin felul în care nu spune nimic. Adevăru-i că nu ştiu cum te-ai putea ataşa emoţional de Geoană. Pentru el ar fi mai uşor să fim mai roboţi: bagi discursul iese votul, input-output.

9. Şi seria mea preferată, cu prostănacul în spaţiu. Îi felicit pe cei care le-au făcut, la fel şi pe aia cu Oprescu şi Iliescu. Trebuie să recunoaştem că, în tabăra lui Băsescu, pe lîngă manelişti mai sînt şi nişte băieţi cu imaginaţie.

10. Aşa se deturnează un clip de campanie şi se creează un brand. LOL. Să apreciem coloana sonoră.

Şi să terminăm cu o întrebare a unui om mai deştept decît noi şi decît ei: “Oare e splendid sau e o idioţenie să iei viaţa în serios?” Oare? Şi să votăm cît putem de bine!!!

 

 

Băsescu ia avans la exitpolluri

Potrivit pesurse.ro, actualul preşedinte, Traian Băsescu, s-a distanţat de Mircea Geoană cu 2-3 procente. Şi candidatul liberal, Crin Antonescu, a urcat în sondaje în ultimele ore.

Sondaj 1 CCSB:

Traian Băsescu – 30%, Mircea Geoană – 27%, Crin Antonescu – 23%, Sorin Oprescu – 6%, C.V.Tudor – 5%

Sondaj 2 INSOMAR:

Traian Băsescu – 30%, Mircea Geoană – 28%, Crin Antonescu – 24%, Sorin Oprescu – 6%, C.V.Tudor – 5%

Sondaj 3 CSOP:

Traian Băsescu – 33%, Mircea Geoană – 25%, Crin Antonescu – 25%, C.V.Tudor – 5%, Sorin Oprescu – 6%

Sondaj 4 – CURS:

Traian Băsescu – 29%, Mircea Geoană – 26%, Crin Antonescu – 25%, C.V.Tudor – 4%, Sorin Oprescu – 7%

Băsescu şi Geoană, cap la cap, la prînz

Potrivit unui update la datele la rezultatelor sondajelor efectuate pînă la orele prînzului, Traian Băsescu a redus din diferenţa faţă de Mircea Geoană şi l-a egalat sau întrecut în unele sondaje.

Astfel, rezultatele CCSB de la ora 14 l-ar indica pe Traian Băsescu la o cotă de 30%, pe Mircea Geoană la 28% şi pe Crin Antonescu la 22%.

La INSOMAR, rezultatele arată astfel: Traian Băsescu – 30%, Mircea Geoană – 30%, Crin Antonescu – 22%.

Cei de la CSOP se pare că îl dau pe Băsescu la 36%, pe Mircea Geoană la 30% şi pe Crin Antonescu la 22%.

Iar la CURS rezultatele sînt: Traian Băsescu – 30%, Mircea Geoană 27% şi Crin Antonescu 23%.

Vom reveni cu amănunte.

Geoană a început ziua înaintea lui Băsescu

Potrivit unor surse, citate de mai multe bloguri din ţară, Mircea Geoană conduce deocamdată la urne, după cum arată sondajele CURS şi INSOMAR realizate după primele ore de vot.
Astfel, potrivit sondajului realizat de INSOMAR pînă la ora 10.00, preşedintele PSD Mircea Geoană e cotat cu 36% din voturi, Traian Băsescu are 33%, iar liberalul Crin Antonescu 18%. Un sondaj realizat de CCSB pînă la aceeaşi oră îl dă pe Geoană ca lider al clasamentului cu 34% din voturi, urmat îndeaproape de Băsescu – 34% şi Crin Antonescu 14%.
Sondajul CURS, realizat pînă la ora 11.00, îl creditează pe Geoană cu 36%, pe actualul preşedinte cu 34% şi pe Crin Antonescu cu 19%.

Politica extratereştrilor

Primul lungmetraj semnat de sud-africanul Neill Blomkamp, „Districtul 9”, a devenit deja un fenomen, în primul rînd datorită succesului campaniei de teasing de care a avut parte mai ales în Statele Unite şi datorită căreia investitorii şi-au recuperat banii încă din primul weekend în care filmul a ajuns în cinematografe. Pînă acum, potrivit Wikipedia, filmul a avut încasări de aproape 160 de milioane de dolari, de mai bine de cinci ori mai mari decît investiţia totală.

Dincolo de aspectul comercial şi de faptul că în spatele lui Blomkamp stă nimeni altul decît stăpînul „Stăpînului inelelor”, Peter Jackson, filmul este unul extrem de provocator din punctul de vedere al realizării artistice, dar şi al puternicului mesaj politic pe care îl conţine. Puţini ar lua în serios o discuţie „pe bune” despre problemele pe care le-ar putea avea aproape două milioane de extratereştri a căror navă a eşuat deasupra Johannesburgului. Şi dacă nici nu ar avea un aspect umanoid nici nu ţi-ar păsa că le este interzis să se înmulţească sau că au ajuns să fie exploataţi de bande de nigerieni, care îi şantajează cu porţii de mîncare – în special de pisică. Şi ce să mai vorbim despre prostituţia interspecii. De aceea nici creatorii „Districtului 9” nu au încercat o abordare scorţoasă, prima parte a filmului fiind realizată mai mult în consacratul stil al mocumentarului.

Dincolo de povestea intenţionat banală şi siropoasă, presărată cu momente comice, stă însă un puternic manifest politic, o incriminare clară a apartheidului şi a oricărei forme de discriminare rasială. Extratereştrii imaginaţi de Blomkamp şi Terri Tatchell nu sînt diferiţi de oameni decît prin cîteva detalii fizionomice, în special la nivelul capului şi al membrelor, fiind capabili să aibă aceleaşi emoţii. Ca să-şi ajute publicul să empatizeze cu ei, scenariştii le oferă chiar un statut de buni sălbatici, animalizaţi de tratamentele dure la care sînt supuşi.

Nu trebuie să trecem cu vederea nici prestaţia actoricească de lăudat a lui Sharlto Copley, regizor, producător şi actor sud-african, afla le primul lui rol principal – şi al doilea rol în vreun film, deşi a trecut tinereţea debutanţilor obişnuiţi.

Realizat cu doar 30 de milioane de dolari, filmul nu mizează pe efecte speciale create de geniile marilor studiouri, ci pe inventivitatea realizatorilor. Prima parte a filmului e un ghid extraordinar al varietăţii tehnicii de filmare, inclusiv imagini luate cu webcamuri sau camere de supraveghere, editate într-un ritm alert. Imaginile lagărului în care sînt concentraţi extratereştrii sînt filmate în Africa de Sud fără a fi cosmetizate prea mult. Sărăcia şi mizeria care apar pe camere devin astfel un mesaj despre problemele actuale ale continentului negru: de la sărăcie la ciocniri între autohtoni şi venetici.

Ficţiunea creată de Neill Blomkamp şi Terri Tatchell porneşte de la fapte reale, care au avut loc în anii 70 în Africa de Sud. Povestea „Districtului 9” se regăseşte în cea a Districtului 6, unul dintre cartierele din Cape Town, a cărui populaţie de peste 60.000 de persoane a fost mutată în timpul apartheidului într-un complex rezidenţial aflat la 25 de kilometri de oraş. Pornind de la filosofia că amestecul rasial duce la conflicte, autorităţile au încercat separarea negrilor de albi, motivînd că Districtul 6 devenise o zonă plină de infractori, prostituate etc.

Muzică pentru ceva ce nu mai e

Cam aşa aş putea rezuma stilul melancolic al britanicului Fink – Fin Greenall – aflat la al patrulea album. “Sort of  Revolution” pare în acelaşi timp relaxat şi rafinat, folkul îmbinîndu-se cu ritmurile jazzy sau electronice. Fink face o muzică de ascultat mai ales în momentele în care ai nevoie de linişte şi pace. Şi aici, preferata mea de pe albumul lansat în mai 2009 este “Nothing Is Ever Finished”, pe care o puteţi asculta mai jos.

De fapt, albumul britanicului începe în forţă cu două piese foarte bune, cea care îi dă şi titlul, “Sort of Revolution”, şi “Move on me”. Pentru acest al patrulea album al său, Fink a lucrat cu Guy Whittaker – bass – şi Tim Thorton – percuţie, toate piesele creînd un puternic sentiment de intimitate, atît prin orchestraţie, cît şi prin timbrul vocii. La nivel de versuri, tot albumul e destul de soft, fără chestii sofisticate, ceea ce-l face chiar foarte uşor de digerat.

De la capăt

O iau din nou de la capăt cu blogul. O pauză lungă, plină de incertitudini folositoare. Aşa că să-i mai dăm o şansă… cu paşi mai mărunţi.

Ca să sărbătorim, o melodie de la Sunset Rubdown, despre care vă voi scrie într-un articol din zilele următoare – Idiot Heart, de pe albumul Dragonslayer de anul acesta.

Dor de Don

Pentru toţi cei care au avut o fază Ada Milea am un mesaj simplu: atenţie revine! Adică stai aşa, într-o zi, şi te gîndeşti: oare mai am discu’ ăla cu Ada? Şi îl mai aveam, dar numai pe Apollodor. Nu ca nu-i fain şi pinguinu’ da’ preferatu’ meu îi Don Quijote, în special cel făcut cu Dorina Chiriac. E mai melodic şi Sancho e mai bine jucat. Nu că nu aş fi fost surprins plăcut de Bogdan Burlacianu, dar Sancho-ul lui pare niţel abrutizat.

Pentru good old times, două fragmente din Quijote, as seen on YouTube.

şi

Momente

E cinci dimineaţa şi iar n-am somn. De data asta m-am trezit ca să postez ceva pe blog, ceva de care să nu uit. Am văzut recent pe blogu’ lu’ şotron un fotoreportaj care mi-a plăcut foarte mult, mai ales primele două şi ultima fotografie. Şi pentru ultima am găsit şi un “soundtrack special” mai ales că mi se pare o imagine superbă de final de film bun, fie el şi despre Miss Bumbeşti. Fotografiile le găsiţi aici… sotron.wordpress.com, iar melodia e clasică şi o ştiţi cu siguranţă: Barber, Adagio for strings… Vreau la mare !

Sfîrşitul pentru Nicolas Cage

Deşi în ultima vreme am tot văzut filme de la mediocre la foarte bune, despre care poate o să mai adaug cîteva rînduri altădată, în seara asta am terminat ultimul blockbuster cu Nicolas Cage – un actor despre care, la un moment dat îmi făcusem o impresie destul de bună. “Knowing” sau “Numere fatale” – cum mai simplist e tradus pe limba noastră – e o prostie fără margini, de la prost scrisă, expirată, extrem de prost jucată, cu un Cage incredibil de plictisit, care nici măcar nu mai încearcă să mascheze faptul că e depăşit de situaţie. Vorba aia, rahatu-i pînă-n gît.

Regizat – vorba vine – de egipteanul exportat în Australia, Alex Proyas, “Knowing” se vrea un film ştiinţifico-religioso-fantastic despre sfîrşitul lumii. Hmmm. ADÎNC!!! Cage cică-l joacă pe un tip, profesor de astrofizică, la care-i bagă fi-su morţi-n casă cînd îi aduce de la şcoală o foaie cu numere care se pare că prevestesc accidente cu zeci sau sute de morţi din istoria omenirii. Primul pe care îl observă, evident, e 9/11. După aia tot merge pe la accidentele “ce va să vie”, că doar-doar le-o putea preveni. Ghinion… nu poate. După aia intră în scenă o mămică absolut cretină (jucată la fel de prost de Rose Bryne), o gaşcă de îngeri electrici – seamănă mai degrabă cu nişte fluturaşi – care iau înfăţişare de albinoşi, o dramă familială trasă de păr de dragul încurcatelor căi ale Domnului şi iată că zacusca-i gata.

Avertisment! Nu vă pierdeţi timpul sau banii cu “Knowing”! Dacă vreţi să vă răspundeţi la întrebarea “eu ce voi face dacă vine sfîrşitul lumii printr-o explozie solară în 19 octombrie 2009 şi numai copiii vor fi salvaţi ca să ajungă în Rai şi să alerge doi cîte doi la cîte un copac înflorit, pe un tărîm cu multă lumină, verdeaţă şi iepuraşi albi?” aveţi toate datele mai sus. Eu unul ştiu ce voi face… voi mînca îngheţată pînă o să crăp.

PS: Dacă aveţi chef de SF-uri uşurele mai bine luaţi “Sunshine”-ul lui Danny Boyle, din 2007.