Catfish – Proiectul Blairwitch al generaţiei Facebook

Care e premisa cîştigătoare a unui scenariu de groază? Că în lumea noastră perfectă se poate strecura o structură odioasă, primordială, de neoprit, devastatoare ca o molimă proaspăt scăpată din cutia Pandorei.

În cazul filmului despre care facem vorbire – „Catfish” (2010, R. Henry Joost, Ariel Schulman) – coşmarul e realitatea, cu toate viciile ei: minciună, promiscuitate, dependenţă, boală, adulter şamd. Pentru că realitatea e cel mai groaznic vis al lumii de carcase pe care, zilnic, o construim pe Facebook.  Cine se ascunde dincolo de profilul noului meu prieten? E chiar el? E altcineva? Cine e mai real, el sau proiecţia lui de pe un canal care absolvă orice deviaţie prin binecuvîntarea anonimatului?

Oricît de bine te-ai ascunde pe Facebook, realitatea vine puternic din urmă

Deşi vîndut ca documentar – în ciuda unor voci care-l consideră un alt caz de ficţiune marketată ca „realitate” – „Catfish” se derulează pe o structură atît de bine pusă la punct, cu personaje şi situaţii care par să fi fost scrise special pentru ecran, încît e greu să nu te lipeşti de el cu fascinaţia cu care te apropii de o amplă arhitectură ficţională. Pe urmele lui Nev Schulman, fotograf la New York Sun, te vezi desfăcînd povestea asemenea unui fruct prea copt în sîmburele căruia bănuieşti că vei descoperi un vierme gras.

Însoţit de cei doi regizori – Joost şi A. Schulman – Nev porneşte în căutarea lui Megan,  de care se îndrăgosteşte prin intermediul profilului de Facebook şi care se pare că locuieşte în America profundă, undeva în Michigan. Săptămîni bune înainte şi-au spus totul, au flirtat, au simulat aventuri sexuale pe mess sau alte drăcii, şi-au trimis fotografii şi cîntece de dragoste. Aşa că întîlnirea e inevitabilă, iar amorezul pleacă să o revendice asemenea atîtor altor îndrăgostiţi înaintea lui.

Demonul decepţiei nu doarme însă niciodată, aşa că Nev descoperă adevăruri pe care nimeni nu ar fi dorit să le afle, coboară într-un infern care se susţine pe o serie de minciuni repetate la infinit, un fals monumental care va fascina cu siguranţă orice imaginaţie de facebookist sau alţi veşnici nemuritori înveşmîntaţi în profiluri virtuale.

„Amatorismul” filmărilor cu perspective extrem de intime,  „de Youtube”, puternica impresie că, în ciuda autenticităţii anunţate, te afli în faţa unei poveşti prea bune pentru a fi reală  nu pot să nu te ducă la un alt film care combina toate trăsăturile de mai sus şi care a „născut” multe clone în cinematografia anilor 2000: „Blairwitch Project”.

„Catfish” adaugă însă o poveste cutremurătoare în raport cu una dintre cele mai importante provocări ale societăţii de consum: profilul virtual, lăsînd în urmă nenumărate fisuri în aparenta impermeabilitate a identităţii noastre online. Ne rămîne datoria să le umplem cu răspunsuri.

Sînt Daniel Iftene şi am 968 de prieteni pe Facebook. Pînă acum.