Cît de mult îl poţi iubi pe Phillip Morris?

O poveste de dragoste îşi va găsi mereu publicul în sala de cinema, indiferent că-i „Romeo şi Julieta”, „Pe aripile vîntului” sau „Twilight”. Femei frumoase şi bărbaţi seducători, cupluri făcute pe ecran şi transformate în icoane ale amorului. Dar dacă în loc de Julieta, Scarlett O’Hara sau Bella Swan pe îndrăgostita cu ochii umezi o cheamă Phillip Morris, un tip blonduţ cu privirea blîndă şi păr pe piept? Să nu-l mai iubeşti? Să nu evadezi de zeci de ori şi să înşeli pe cine apuci ca să-i pui lumea la picioare? Cum să nu?
Chiar dacă, de teama distribuitorilor, producătorii comediei „I Love You, Phillip Morris” au tăiat partea mai puternic homosexuală şi au lăsat doar cîteva săruturi şi o partidă sălbatică de sex, povestea din spatele poveştii a fost destul de puternică pentru a susţine o comedie hollywoodiană bună. Asta în ciuda viziunii regizorale prăfuite şi convenţionale.

Pentru că Steven Jay Russel şi Phillip Morris, personajele acestei comedii romantice bazate pe o poveste reală, nu sînt oricine, ci Jim Carrey şi Ewan McGregor. Un Carrey în zilele lui bune, care reuşeşte să-şi ţină la respect mimica excesiv comică din „Ace Ventura” sau „The Mask” şi un McGregor cu o sensibilitate şi un accent sudist de poţi jura că-i Vivien Leigh topită după al ei Clark Gable. Urmărindu-l în scena în care iniţiază un dans în celulă sau în care fuge pe culoarele închisorii pentru a-şi jura dragostea pentru iubitul lui îţi poţi da seama cît de departe a ajuns McGregor de adevăratul său debut, cu „Trainspotting”-ul lui Danny Boyle. Şi cît de bine îi face lui Carrey prezenţa pe platou a unui partener serios.

Dincolo de întîlnirea cu doi actori mari, „I Love You, Phillip Morris” te loveşte ca o cărămidă cînd îţi spune că eşti în faţa unei poveşti reale, că Steven Jay Russel chiar există şi că într-adevăr a făcut tot ce e omeneşte posibil ca să-şi trăiască povestea de dragoste cu Phillip Morris.