Povestea broaștei multicolore de la Cărturești

Mi-am tot promis că o să scriu la un moment – cînd o veni el – despre povestea broaștei multicolore pe care am auzit-o la o lansare de carte care a avut loc la Cărturești și la care m-am dus cu tot dragul.

Se prezentau cărți semnate de doi autori, unul pe care îl știam și îl admiram demult și celălalt pe care urma să-l descopăr – și ale cărui cărți urmează să le caut mai departe – prezentate de două nume alături de care am o istorie la fel de lungă precum existența mea în Cluj – Miruna Runcan și Ruxandra Cesereanu.

Broasca de la mine din bloc 🙂

Cărțile, aveam să aflu, erau extrem de deosebite. Călin Andrei Mihăilescu, scriitor cu care m-am întîlnit în urmă cu mulți ani pentru un interviu în Foaia transilvană și pe care îl admir de atunci pentru forța cu care-și mînuiește verbul – semn al unei minți minunate (a beautiful mind, cum ar zice americanii) – își lansa „Happy New Fear”, o carte de eseuri despre lume, despre România, despre români și mai cîte altele care i-au atras atenția neobositului adoptat de canadieni. De cealaltă parte, Dumitru Radu Popa lansa o carte pentru copii, venită – după cum arăta Miruna Runcan –  pe fondul unei lipse grave de carte românească pentru cei mici. Volumului îi spune „Închide ochii! Povestea seminței” și cred că, alături de cartea lui Mihăilescu, îl găsiți cel puțin la Cărturești. Nu vreau să vă dezvălui povestea, ci pe cea aparent hazlie a traseului cărții, așa cum mă ajută memoria. Se face că „Povestea seminței” a fost scrisă înainte de căderea comunismului în România și înainte ca Popa să părăsească țara pentru a se stabili pe continentul nord-american. Volumul a ajuns la editură, însă soarta a făcut ca el să pice pe mîna unui editor binevoitor, care… și-a dat obștescul sfîrșit înainte să-i aprobe publicarea. A trecut destul timp pînă ca povestea unei biete semințe să ajungă în mîna unui alt editor, care însă avea o prelucrare politică mai la zi. Așa că a început să scormonească bănuitor în pămîntul pe care autorul îl pregătise cu grijă pentru sămînța sa și să scoată „probleme” una cîte una, de urechi, ca magicienii iepuri din joben. Să-mi scuzați, rogu-vă, trecerea sumară în revistă, însă nu am nici experiența, nici talentul de povestitor ale lui Dumitru Radu Popa. Așadar, prima problemă, fundamentală însă, era natura seminței, pentru că vorbim de o sămînță de floare, care nu poate produce decît, cel mult, ceva frumos. Într-un stat agricolo-atletic, florile nu-și găseau sensul existenței. Cine ar fi raportat la județ o producție record de ochiul-boului sau nu-mă-uita? Nebun să fi fost. Așa că autorului nostru i s-a sugerat o primă modificare: a seminței. Să fie ceva util și plăcut partidului. Grîu, de exemplu. O altă problemă, tot de substanță, ținea de anturajul seminței. Cum adică, domnule scriitor, hîrciogul – dăunătorul maximo – să fie un personaj pozitiv? Adică nu ne mănîncă el recoltele, nu ne lasă el copilașii flămînzi, nu ne otrăvește fîntînile șamd? Și cum adică fluturele – o chestie care zboară din floare-n floare fără rost și nici folos – se amorezează viceversabil de floare? Ce poate fi mai rău în societate decît să însoțești o ființă inutilă de o alta după chipul și asemănarea ei? Însă întrebarea care a pus capac și autorului, dar și publicului care-i asculta darea de seamă timidă cu peste 20 de ani mai tîrziu, e cea legată de brotac.  Redau mai departe dialogul celor doi, așa cum mi-l amintesc, întrucît telefonul diavolului, desemnat să înregistreze momentul, m-a sabotat. (În altă vreme, pușcăria te mînca, stimabile, pentru acte de sabotare a productivității muncii!) Editorul: Și mai e și brotacul care își schimbă culorile… Scriitorul: Da, mi s-a părut amuzant, pentru copii. Editorul: Da, da, dar ce culoare are brotacul la început? Scriitorul: Verde. Editorul: Și după aia? Scriitorul: Roșu. Editorul: Păi vezi, e despre legionarii care mai apoi s-au deghizat în comuniști! De aici, comentariile mele nu prea mai au sens. Vă las să-i descoperiți și voi pe Călin Andrei Mihăilescu și pe Dumitru Radu Popa. Bonus de la Călin Andrei Mihăilescu: – Ce e verde și se face roșu la o apăsare de buton? – O broască în blender.