*
citesti...
Muzică

Mic dicţionar de crimă dezorganizată

În adîncul sufletului, toţi avem gînduri criminale. Victime se găsesc la tot pasul. Vînzătoarea de la aprozar, vecina pensionară, copilul care zbiară din toţi rărunchii atunci cînd ţi-e somnul mai bun, mîţa care ţi s-a căcat pe preşul de la intrare, poştaşul care-ţi umple cutia de facturi, cocalarul care scuipă seminţe în autobuz şi piţipoanca-curviştină (sic!) care urlă într-un telefon de fiţe într-o dimineaţă pe care o voiai liniştită. Cel puţin o dată pe zi – oricît de Abel ai fi – îţi derulezi în minte filmul crimei. Nici nu-i greu, că filme şi cărţi cu reţete  sînt cu duiumul. Iar cînd te simţi chiar într-o dispoziţie criminală îi suprimi pe toţi cu un „futu-te să te fut”, „ba pe-a mă-tii” şamd.

Doar aşa îmi explic fascinaţia pe care o simt în ultimele săptămîni faţă de baladele macabre ale lui Nick Cave şi „seminţelor lui rele” (cum zice Cru, al cărei ultim post vi-l recomand aici). Le-am ascultat pe eternal replay, că le ştiu deja par coeur, cum zice franţuzu’. Perverse, seducătoare, moraliste, negre, psihotice. Numai bune pentru vremuri şi gînduri negre.

Mă gîndeam aseară cum ar suna o Mioriţă sau un Meşter Manole (nu Manolea!) cîntate de Nick Cave. Un Manole cu voce tabagică şi o Ană albă ca laptele, ca PJ Harvey în „Henry Lee”, cu un glas plîns suspinînd: „Manole, Manole, /
Meştere Manole, / Ţie nu ţi-i milă / De a ta soţie? / Că zîdu mă strînge, / Ţîţişoara-m’ curge / Şi copilu-m’ plînge…”.

Şi ar mai fi atîtea altele… Numai bune de şutat gîndurile criminale într-un colţ al minţii ca noi să părem altruiştii lu’ peşte-prăjit şi chiflele lu’ Dumnezeu.

Anunțuri

Discuție

Un gând despre &8222;Mic dicţionar de crimă dezorganizată&8221;

  1. Taximetristul cu telefonul lipit de ureche si fara bani marunti… (bine ca mai nou am eu, doar deaia, marunti :P)

    Scris de Rena | Martie 13, 2010, 1:41 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Actualizări Twitter

  • RT @simonpegg: Ha I wrote 'waste' instead of 'waist'. Must have seemed a bit hard on myself. If you get my meaning.> 4 years ago
  • INJUST: Daca ma-ta are cratima, mama de ce nu are?> 5 years ago
  • Pierdut vointa sa muncesc. Ofer recompensa. In caz contrar, o declar nula!> 5 years ago
  • La asta nu m-am gandit. pentru #cluj . Ce inseamna un @danielrus la casa omului. As adauga baruri pe pontoane in unele zone de pe Somes.> 5 years ago
  • deja al doilea joc de cuvinte la care s-a mai gandit cineva inainte. call me mr. originality... si totusi the duck knight rises?> 5 years ago
%d blogeri au apreciat asta: