*
citesti...
Filme, Filme românești, TIFF 2009

TIFFing (1) Marea lor şi marea noastră

Prima zi de TIFF a trecut – nu ştiu dacă mai ajung la party în Gazette, deocamdată o să-mi pun ceva să mănînc, pentru că de atîtea filme am uitat să o fac. Am bifat trei filme azi, unul excelent, unul puţin peste medie şi altul pe care l-am umplut de rîsete înfundate.

Birocraţia cu badgeurile a durat puţin, am văzut semne destule că organizarea de anul ăsta e mai bună decît cele din ultimii ani. Oameni care iau iniţiativa, feţe mai prietenoase parcă, mai „maturizate” într-ale festivalului and so on. Nici Chirilov nu s-a întins la poveşti – ceea ce a fost foarte bine, mai ales că a făcut un gest necesar de fairplay atunci cînd i-a invitat pe scenă pe majoritatea celor care robotesc la festival, primarul Apostu nu a fost mai penibil decît predecesorii săi (deşi rămîne să vedem dacă se ţine de cuvînt cu redeschiderea cinematografelor Mărăşti şi Dacia în 2010… mă cam îndoiesc), iar filme am văzut de toate felurile.

Am început la 15.00, la Arta, cu filmul polonez „Scratch” – „Ruptura”, povestea degradării unui cuplu „cu vechime” după ce soţia află că bărbatul cu care şi-a petrecut viaţa a fost un informator al Securităţii, pus să raporteze tot ce se întîmpla în casa ei şi a tatălui ei, fost disident şi deţinut politic.

Pe o porţiune totul pare ok, povestea se leagă, dar după aceea începe să se degradeze, să pice în chestii destul de banale, devenind o dramă căreia îi cam lipsesc tensiunile. Dacă vă interesează diferite metafore ale izolării, ale repulsiei, ale respingerii sau relaţia victimă-călău (dacă e să exagerăm un pic) în Polonia postcomunistă, filmul nu e unul de evitat, deşi nu ar trebui să vă aşteptaţi la capodoperă. Mie, personal, mi-a plăcut actriţa din rolul principal, Jadwiga Jankowska-Cieslak.

scratch

Al doilea film, „Mar Nero” („Marea Neagră”), o coproducţie italiano-română prezentată în cadrul Zilelor Filmului Românesc, a fost o catastrofă apoape totală: de la imagine, la regie şi scenariu. Păcat de actori precum Dorotheea Petre, Maia Morgenstern sau Vlad Ivanov, care au ajuns în aşa ceva – nu ştim încă în ce împrejurări. Şi păcat de Leti, pe care am aşteptat-o tot filmul şi, momentul ei de glorie s-a consumat în doar 1-2 secunde.

Parcă nimic nu se lega, totul era tras de păr, nu ştiu exact cît se potriveau replicile în italiană, dar cele în română îţi sîngerau prin urechi… nasol, ce să mai zic.

mar nero 1

Tot o mare, dar de data asta realizare, a fost alegerea filmului „Amintiri din Epoca de Aur”, scris de Cristian Mungiu şi regizat de o echipă de români talentaţi, pentru a deschide ediţia din acest an a festivalului. Dacă anul trecut publicul a plecat înfiorat de Funny Games US-ul lui Haneke, acum s-a rîs, s-a aplaudat din plin, s-a comentat discret, dar aproape numai de bine. Cele şase legende urbane ale comunismului românesc au fost delicioase. Cel mai mult mi-a plăcut cea cu porcul şi cel mai puţin cea cu vînzătorii de aer, deşi diferenţa de valoare nu era supărătoare, cel din urmă recuperînd puncte pe latura de nostalgie…

amintiriŞi cu asta gata, o îngheţată maaaaare, o bere, o supă la plic, drum cu troleul spre casă, somn, că mîine o luăm de la capăt.

Anunțuri

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Actualizări Twitter

  • RT @simonpegg: Ha I wrote 'waste' instead of 'waist'. Must have seemed a bit hard on myself. If you get my meaning.> 3 years ago
  • INJUST: Daca ma-ta are cratima, mama de ce nu are?> 4 years ago
  • Pierdut vointa sa muncesc. Ofer recompensa. In caz contrar, o declar nula!> 4 years ago
  • La asta nu m-am gandit. pentru #cluj . Ce inseamna un @danielrus la casa omului. As adauga baruri pe pontoane in unele zone de pe Somes.> 4 years ago
  • deja al doilea joc de cuvinte la care s-a mai gandit cineva inainte. call me mr. originality... si totusi the duck knight rises?> 4 years ago
%d blogeri au apreciat asta: