*
citesti...
Filme

Cherchez les femmes…


Reîntîlnirea cu Oliver Parker, regizorul comediei britanice I Really Hate My Job, a fost una de bun augur, în marea ei parte. Acum cîţiva ani, împreună cu M. mă distram copios cu ecranizarea excelentei piese a lui Oscar Wilde, The Importance of Being Earnest. Într-o vreme cînd comediile sînt cele care-şi ating, după părerea mea, cel mai greu publicul – pentru că, trebuie să recunoaştem că marea lor majoritate sînt cretine – comedia lui Parker face sălile să se înece în rîs. Cultivă un umor „cult”, ca dintr-o revistă de femei cu pretenţii, un pic chic, un pic cosmo, un pic intelectualizat – dar nu prea mult, să nu sară umorul în meditaţie.
I really hate my job e un film la care vă garantez că o să vă destindeţi, că o să vă dea o oră şi jumătate de haz de necazul cotidian şi cu care, o mare parte vor empatiza. L-am văzut cu M. (alt M.) azi şi ni s-a părut haios, cu excepţiile de rigoare – în special finalul. Pe care ştiţi bină că n-o să vi-l dezvălui. Pe scurt, e vorba de cinci femei, de toate vîrstele, originile şi opţiunile sexuale, care sînt nevoite să facă faţă unei ture îngrozitor de pretenţioasă în restaurantul în care lucrează şi, în acelaşi timp, să-şi privească în ochi speranţele trădate sau pe care le-au trădat. Un fel de mers pe jăratec, cînd în jurul tău sînt numai ape răcoroase. Isteria, panica, frica, teama, atracţia sexuală, incertitudinea, crizele… da, crizele… un univers feminin (dar nu numai) care se află la cotitură.
Cele cinci actriţe au primit roluri care le prind foarte bine: naiva Suzie (Alexandra Maria Lara – actriţă germană de origine română), focoasa Rita (Oana Pellea – care nu se află la al doilea ei rol într-un film străin, aşa cum neverificat scria Alex Leo Şerban, ci la al 6-lea, dacă e să luam în calcul şi coproducţia Nostradamus. Românii au putut-o vedea atît în filmul maghiar White Palms, proiectat acum doi ani la TIFF, în horror-ul Haute Tension şi, unii, poate şi într-un film făcut în anii 80, în Germania de Est), intelectuala Alice (Shirley Henderson), autoritara Madonna (Anna Maxwell Martin) şi aroganta Abbie (Neve Campbell). Fiecare vine cu o poveste care creşte în spatele ei, un eşec, un drum închis. Mai puţin Suzie, naivă şi percutantă, un fel de spiriduş shakesperian.
Parker exploatează o adunătură de sentimente feminine – tipice! – ducîndu-le pe toate „al borde de un attaque de nervios” şi plusînd pe comicul de limbaj şi de situaţie. Ce iese? Nu Almodovar, bineînţeles, deşi, pe undeva, lucrurile par să semene la story, dar o comedie mult peste celelalte, uşor de văzut pentru o parte a publicului şi extrem de relaxant pentru ceilalţi. Şi cinci femei, numai una şi una, cărora, dacă le-aş întîlni, le-aş mulţumi pentru o după-masă de vineri cu zîmbetul pe buze. Sau poate vorbeşte doar empatia… sau paharul.
P.S.: Filmul e, săptămîna asta, la cinematograful Arta, din Cluj.

* I Really Hate My Job, R: Oliver Parker, S: Jennifer Higgie, A: Alexandra Maria Lara, Neve Campbell, Oana Pellea, Shirley Henderson, Anna Maxwell Martin, UK, 2007.

Reclame

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Actualizări Twitter

Eroare: Twitter nu a răspuns. Te rog așteaptă câteva minute și împrospătează această pagină.

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: