*
citesti...
Filme

Secretul unui white collar zombie

Mărturisirile pe care vi le voi face în continuarea poate vă vor şoca. Sînt de culise, din culisele cele mai îtunecate ale vieţii mele de cinefil… Mă uit la Desperate Housewives… si imi cam plac. Bine, mai mult mi-au placut primele sezoane decît astea mai noi, deşi ultimul e chiar destul de bun. Mecanismele le sînt foarte bune. Un umor tuciuriu – nu e chiar negru – cinci tipe cu care ajungi să empatizezi, situaţii limită, brodate pe un mare fond de soap – sau ca sa-i zicem mai pe sleau: telenovela, americanească de data asta.
Ce tu Bergman, Tarkovski, Fellini, Aronofsky, Coppola – tată şi fiică – şamd, cînd poţi să ai 40 de minute de minitragedii familiale, mistere uşurele, care nu ţin mai mult de 2 episoade, toate împachetate după modelul unui sandviş 100% american în morala- povestea -invatatura de la inceput si de la final. „Tema de casă” pe care noi, cei care din cind in cind simtim nevoia să ne jucăm de-a gospodina cu pretentii, trebuie să o luăm în serios şi să medităm. Ce sînt prietenii, ce sînt încercările, care e rolul tatălui, care ne sînt responsabilităţile faţă de copii, ce înseamnă boala, ce sînt deviaţiile sexuale, ce e homosexualitatea, ce înseamnă să pierzi un copil, ce înseamnă să ucizi, ce e o nevastă adulterină, ce e un soţ infidel… multiplicaţi asta cu aproape 80 de episoade si veţi avea un ghid moral al societatii americane actuale. Un fel de „Invataturile lui Lynette, Bree, Susan, Gabrielle, Edie şi Marie Alice, către noi, gospodinele”.
Şi încă o dată mă gîndesc cît ne este permis să ne „prostim”, cit de mult trebuie să ne atingă la sentimente asemenea filme despre care toţi convenim că sînt oarecum de duzină. Sînt serialele zilelor noastre, junk-food-ul sentimental de fiecare zi. Cert e că, atunci cînd vii obosit, cu neuronii făcuţi praf şi cu dureri de cap infernale, opţiunea pentru asemenea seriale (pentru că nu am evitat nici faza Friends, nici faza Lost) e una mult mai uşoară. Ele sînt deliciile unui white collar zombie.

Anunțuri

Discuție

Un gând despre &8222;Secretul unui white collar zombie&8221;

  1. eu am invatat destul d bine spaniola (adica pot vorbi si un pic si citi) de la telenovele. adevarul e ca la mult timp m-am uitat doar pentru asta. good way of learning. desi, la inceput, in copilarie, ma chiar captivam. acum nu am mai vazut nici un episod de telenovela de peste un an jumate, dar noroc ca am descoperit filme bune sud americane si spaniole, asa ca nu mai am nevoie de ele

    Scris de andreea | Noiembrie 7, 2007, 9:11 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Actualizări Twitter

  • RT @simonpegg: Ha I wrote 'waste' instead of 'waist'. Must have seemed a bit hard on myself. If you get my meaning.> 3 years ago
  • INJUST: Daca ma-ta are cratima, mama de ce nu are?> 5 years ago
  • Pierdut vointa sa muncesc. Ofer recompensa. In caz contrar, o declar nula!> 5 years ago
  • La asta nu m-am gandit. pentru #cluj . Ce inseamna un @danielrus la casa omului. As adauga baruri pe pontoane in unele zone de pe Somes.> 5 years ago
  • deja al doilea joc de cuvinte la care s-a mai gandit cineva inainte. call me mr. originality... si totusi the duck knight rises?> 5 years ago
%d blogeri au apreciat asta: