El erou, ei erăi

Într-o lume plină de agresiuni, pe cine poţi să mai chemi? Atunci cînd poliţiştii, politicienii, funcţionarii au intrat în tagma jefuitorilor de cea mai joasă speţă, la cine o să mai apelezi? Evident, la un super-erou, că doar n-o să-ţi ridici ochii la cer şi să şezi pînă ţi-o veni salvarea (nu ajunge ea la timp nici de după colţ, d’apăi de acolo, de sus). Numai că un erou nu trebuie să zboare sau să poarte la el ingenioase arme aproape mortale (un super-erou nu omoară pe nimeni niciodată – aşa procedează doar eroii!), trebuie numai să aibă un costum în deplină rezonanţă cu numele de scenă, nişte arme cît mai originale, o serie de puteri supra-omeneşti, un duşman de moarte şi, evident, dorinţa de a ajuta, chiar pînă la moarte.

Defendor, personaj interpretat de Woody Harrelson în filmul de debut al canadianului Peter Stebbings, este un astfel de supererou. Echipat cu o flanelă neagră, cu un D mare, argintiu şi strîmb pe piept, o cască la care sînt ataşate o cameră de luat vederi şi lanterne, o mască pe model Zorro-raton trasată neglijent peste ochi şi o privire încurcată, Defendor e un apărător al celor slabi, abuzaţi şi singuri. Asta chiar dacă nici el nu e, întotdeauna, întreg acolo sus, la mansardă.

În viaţa “reală”, Arthur Poppington e un muncitor la drumuri, care n-are nimic altceva de făcut decît să ţină o plăcuţă de avertizare. Aproape imobil şi neobservabil. Cum se lasă întunericul, se transformă într-un animal de pradă, care pîndeşte toate scursurile societăţii pentru a le aplica o mini-bîtă-buzdugan direct peste ochi sau pentru a le arunca bile de sticlă pe sub tălpi şi viespi nevricoase pe faţă. Şi pentru a-l prinde pe Captain Industry, vinovat de marea tragedie a vieţii sale şi motivul pentru care el, un om simplu, a ajuns să se creadă un super-erou.

Regizorul spunea că, în ciuda faptului că nu găsise finanţare pentru film (scenariul a stat pe tuşă patru ani), actorii şi agenţii lor spuseseră “da” de la prima lectură – exagera, bineînţeles. Pentru că, în afara lui Harrelson, actor care îmi place din ce în ce mai mult în ultima vreme, şi de foarte tînăra Kat Dennings, alţii nu se prea disting în peisaj. Să nu vorbim de Sandra Oh, care-i o plictiseală de zile mari (poate o fi fost cu gîndu’ la ceva episod din “Anatomia lui Grey”, ceva operaţie complicată. sau poate o fi fost chiar lobotomizată). În schimb, lui Harrelson îi iese bine figura, deşi joacă puternic inspirat de alţi frumoşi-întîrziaţi din istoria recentă: e imprevizibil ca Dustin Hoffman (“Rain Man”), naiv şi afectuos ca Sean Penn (“I Am Sam”) şi nebun-curajos ca Tom Hanks (“Forrest Gump”).

Deşi produs în Canada, “Defendor” e american de la un capăt la celălalt, cu o morală sănătoasă şi grosieră la finalul unei poveşti cu mult farmec. Pentru că, nu-i aşa, fiecare ne ferim zilnic de “gloanţe” care nu ne pot ucide şi ne imaginăm cum, cu puţin curaj, într-o zi o să luăm cu adevărat viaţa în piept.